A fost o data... ca niciodata...

Fotografia mea
Dambovita, Romania
Pe mine, perfectiunea ma sperie. Restul e scris aici.

Welcome!

Enjoy life! There's plenty of time to be dead!

Daniil Harms


Daniil Harms (30 decembrie S.V. 17 decembrie 1905 — 2 februarie 1942), a fost un reprezentant al avangardei literare ruseşti. Ce mi s-a parut interesant la acest om, in afara operei lui, este faptul ca scriitorul şi-a ales aproximativ 30 de pseudonime, dintre care cele mai frecvente au fost Kharms (de la "Charms" - farmec(-e) în limba engleză) şi Harms (semnificând, tot în engleză, "vătămări"). Am postat mai jos cateva texte scrise de el. Enjoy!



CAIETUL ALBASTRU

A fost odată un roşcovan care nu avea ochi şi urechi.
El nu avea pãr, aşa cã numai de formã i se spunea roşcovan.
De vorbit nu vorbea, pentru cã nu avea gurã. Nici nas n-avea.
El nu avea nici mãcar mâini şi picioare. Nici stomac nu avea, şira spinãrii n-o avea şi nici un fel de intestine. N-avea nimic. Aşa cã nu prea-i clar despre cine este vorba.
De aceea mai bine sã nici nu mai vorbim despre el.




FAPT DIVERS

Intr-o zi, Orlov a făcut indigestie de la o mâncare de mazăre, şi a murit. Krîlov, auzind una ca asta, a murit şi el. Spiridonov însă a murit de la sine. Iar nevasta lui Spiridonov a căzut de pe bufet şi de asemenea a murit. Iar copiii lui Spiridonov s-au înecat într-un heleşteu. Iar bunica lui Spiridonov s-a dedat beţiei şi s-a apucat să bată drumurile. Iar Mihailov a încetat să se mai pieptene şi l-a năpădit mătreaţa. Iar Kruglov a desenat o doamnă care ţine în mână un cnut şi a înnebunit. Iar Perehrestov a primit telegrafic patru sute de ruble şi a început să-şi dea aşa nişte aere, că l-au dat afară de la slujbă.
Oameni de treabă, şi nu ştiu să-şi găsească o poziţie solidă.





Si preferata mea:


SPECTACOL RATAT

Petrakov-Gorbunov iese pe scenă şi vrea să spună câteva cuvinte, dar îl apucă sughiţul. I se face greaţă. Părăseşte scena.
Intră Pritikin.
PRITIKIN: Tovarăşul Petrakov-Gorbunov trebuia să vă anun... (I se face greaţă şi iese în fugă.)
Intră Makarov.
MAKAROV: Egor... (Lui Makarov i-e greaţă. Iese în fugă.)
Intră Serpuhov.
SERPUHOV: Ca să nu... (I se face greaţă, iese în fugă.)
Intră Kurova.
KUROVA: Aş fi vrut... (I se face greaţă, iese în fugă.)
Intră o fetiţă.
FETIŢA: Tata m-a rugat să vă transmit că teatrul se închide. Întregul colectiv e cuprins de greaţă.

cand

cazi,
lasa-ti
pantofii
acasa.
Te
duci
prea
repede.