Awakening

Viata intr-un oras foarte mic devine plictisitoare… Un singur parc (cel mai mare) pe care il strabati de la un capat la altul in 3 minute si 27 de secunde... Oameni ciudati (majoritatea) pe care ii cunosti fie pentru ca iti sunt rude, fie ca sunt prieteni de familie (adica au fost colegi de scoala/ serviciu cu unul dintre parinti sau pur si simplu se cunosc si gata)... Oricum care te vor spune parintilor in maxim 10 minute daca ai facut ceva ,,rau”... Sincer? Mai prinde bine (chiar mai mult decat bine) cate o iesire d-asta intr-un oras mare...

Bucuresti. Mape (pline cu lichid, nu cu hartii). Portocale pe jos. Doua ,,dumb girl’’ din provincie in Gara de Nord care cauta o farmacie ca sa isi cumpere pastile… O gasesc. Cumpara. Pleaca. Merg la unul dintre fast-food-urile alea pentru infometati din gara. Una dintre ele, adica eu, isi cumpara un ceai de tot rasu’... adica apa calda colorata... ca, deh! am ajuns in Bucuresti... unde toate sunt bune, toate-s frumoase, toate’s neplictisitoare... O zi petrecuta pe ici, pe colo... Printr-un parc (ceva mai mic decat cel din orasul nostru. Desi nu am crezut ca exista asa ceva...)... prin cateva magazine (cu reduceri, bineinteles)... la Universitate, unde am stat si ne-am uitat la lumea care trecea. E interesant sa vezi atata indiferenta in orasele astea mari... daca stai si te uiti mai ciudat(adica mai mult de 2 secunde) la vreunu’ care isi da duhu’ in mijlocul trotuarului, esti din PROVINCIE... daca mai si incerci sa-l ajuti... esti de pe MARTE, clar... Nu poti sa iti dai seama daca cineva e trist sau vesel. Praful si zgomotul si umbra si indiferenta si ochelarii si mp3-urile si tot aplatizeaza sentimentele... asta e partea nasoala la orasele astea mari... bla bla bla...

DRUMUL SPRE CASA:

Prindem trenu’. Ne urcam. Cautam locurile. Ne asezam. Chestii. Si...cine se asaza langa noi? 4 francezi. Bine...la inceput am crezut ca sunt germani...apoi maghiari...apoi rusi... si, abia dupa ce l-am auzit pe controlor spunand ,,ca va?” ne-am prins si noi de faza... Si, logic, am stat tot drumu’ si ne-am holbat la ei. Bine, eu n-am putut... ca stateau fix in spatele meu...>:P ce sa-i faci? Asta-i viata... Da’ ce tipi...d’aia la vreo 20 de ani cu chitara...chestii...trupa...blugi rupti... ehe... Ne-am zis ca viata-i dura!(mai mult eu...) si, bineinteles, i-am impartit (frateste...in cazul nostru, suroreste)... Da...deci trecem peste faptul ca aia s-au mutat de langa noi...probabil se uita ma’ friend prea insistent( >:) sa nu ma omori pt asta cand o sa citesti!!! ;;) ) „ce dă lemne!!!”...Dupa ras si ras si ras, am ajuns si noi acasa... Ne-am dus direct a la maison... eu am ras si mi-am dat seama ca romanii sunt ratati. O sa ma marit cu un strainez. Daca nu, nu ma mai marit. Sau... poate sa fie roman...da’ macar sa fie asa... ca francezii aia... Dupa ,,acasa”, SSSSSOOOOOMMMMMMNNNNNN!!!